Randul patru,locul doi.

In ultimul timp ma simt atat  de straina vietii mele, stiu ca poate suna ciudat, dar asa ma simt. Parca am uitat de unde vin si incotro vreau s-o apuc, ma simt confuza, debusolata, am facut o mare dezordine in mintea mea, in sufletul meu si acum parca as vrea sa fac curatenie. Idee nu am de unde sa incep. 
Intotdeauna am crezut ca viata, oamenii nu o sa ma schimbe.
Da, stiu ca e imposibil, e inevitabil dar am sperat sa nu ma schimbe in rau. Mi-am dorit intotdeauna sa fur de la oamenii din jurul meu, doar ce au ei mai bun si mai frumos, ca mai apoi sa transmit altora. Acum ma intreb cand oare am uitat de principiile mele? Am ajuns sa nu mai simt nimic, nu ma mai doare nimic, nimic nu ma mai face fericita. Ma simt ca un robot cu functii limitate.

Nu ma plang, nu sufar, sunt doar dezamagita, atat de dezamagita incat am decis sa ma retrag undeva in public. Randul patru locul doi. 
Am sa stau acolo si am sa privesc spectacolul vietii mele ca un simplu spectator. E mai usor sa ma privesc goala,. dezbracata de sentimente, emotii, trairi. De aici de pe randul patru, locul doi parca nu imi mai este atat de frig, parca as vrea sa imi ofer o haina calduta. As vrea sa imi mai ofer o panza alba, o pensula si multe multe culori, pacat ca nu as sti ce sa fac cu ele… Dar nu disper! Stau linistita deoarece stiu, simt ca din spatele scenei o sa iasa cineva…
Unde s-a mai vazut spectacol cu un singur actor?

Astept...

Chiar daca afara soarele ardea fara scrupule eu muream de frig mai ceva ca in mijlocul iernii. Atunci ai intrat tu in viata mea. M-ai imbracat cu promiusiuni fierbinti, m-ai hranit cu cuvinte dulci, mi-ai oferit o lume la care nici nu indrazneam sa visez, m-ai ridicat pe culmi de care nici nu stiam ca exista, mi-ai aratat frumusetea norilor pe cand nici nu aveam idee ca pot sa zbor.

Si apoi?... Apoi ce ai facut? M-ai dezbracat, m-ai dezbracat de tot ce mi-ai dat tu, ai indraznit chiar sa imi iei si ceea ce era al meu, m-ai aruncat de la o inaltime atat de mare incat nu stiu daca o sa reusesc vreodata sa-mi revin, mi-ai rupt aripile fara macar sa iti pese o secunda ca fara ele eu nu pot zbura.

Acum stau intr-un pat de spital toata rupta in bucati, flamanda, intr-o lume necunoscuta, straina sufletului meu. Mi-ai dat tot si mi-ai lasat nimic. M-ai lasat mai rau decat m-ai gasit.

Astept sa ma vindec...