fara descriere

Am atit de multe de zis incat nici nu stiu cu ce sa incep...

Nu in fiecare zi mi se intampla sa dau peste cineva, cineva care sa ma schimbe,sa scoata din mine tot ce am mai bun, mai frumos, mai minunat...

E greu sa pierd acest sufletel, stiind ca alaturi de el am fost ceea ce nu am fost cu nimeni niciodata, ca el ma invatat sa spun ce ma doare atunci cind sunt suparata si nu am nici un chef sa vorbesc, el ma invatat cum sa fac ca dupa fiecare cearta sa il iau in brate, sau ca trebuie sa il tin de miina si sa il privesc cu ochisori dulci in ciuda faptului ca sunt furioasa,el ma facut sa renunt la orgoliu, sa imi calc uneori peste mandrie doar ca sa il vad fericit...

Fiecare din noi avem zile in care simtim ca nu suntem buni de nimic, ca daca nu am fi noi lumea ar fi la fel.. sau poate mai buna.. in asa zile alaturi de el simteam ca vreau sa ajung la cer, vreau sa fiu cea mai buna, ma simteam implinita, aveam chef sa pictez un tablou chiar daca nu aveam culori, chiar daca stiam ca nu sunt nici pe departe un artist, dar tot ce stiam e ca vroiam sa iasa cel mai bun tablou.. eram sigura ca o sa reusesc deoarece el imi va fi alaturi, el imi va face tabloul mai frumos, mai viu, mai plin de culoare..

Si acum cand fara nici o explicatie te-am dat afara din viata mea, stiu ca niciodata nu o sa intelegi de ce am facut asta, si nici eu nu o sa am curajul sa iti dau o explicatie, nici acum nu am atita putere incat sa te privesc in ochi si sa iti zic gata, s-a terminat, ca ceea ce am incercat ambii sa construim se opreste aici, mi-ar fi mult prea greu, nici macar nu cred ca mi-as gasi cuvintele sa o pot face.

De aceea am ales sa tac... dar tacerea asta parca e mult prea asurzitoare...

Valiza.

Astazi ma simt ca o valiza parasita intr-o gara de tren, si privesc in jurul meu si vad o multime de alte valize care seamana cu mine, dar nu, eu nu sint ca ele, eu nu sint plina de haine, hirtii sau chestii necesare unei calatorii, eu am in interiorul meu emotii, sentimente, trairi, momente, ginduri, idei.

Era atit de dimineata cind s-a trezit, soarele nici macar nu rasarise inca, gindul ca dorea sa plece nu il putea lasa sa doarma. S-a  ridicat din pat si o privea cit de dulce dormea pe canapeaua din sufragerie, in timp ce o admira il copleaseau mii de ginduri si nu stia ce sa faca, dorea atit de mult sa opreasca timpul in loc si sa se uite la ea pina la nesfirsit, insa nu putea.

A inceput sa caute in interiorul sau. Nu i-a fost greu sa o gaseasca. Era acolo, aproape, chiar linga inima lui. Inca o m-ai iubea. Era putin prafuita si lipsita de culoarea. A sters-o putin si a impachetat-o intr-o cutie mica si rosie si a aranjat-o frumos in interiorul meu. A continuat cautarea, a dat peste multe momente, emotii, dar ceea ce cauta era tot ce avea legatura cu ea. A gasit mirosul ei, frumusetea si gingasia privirii, delicatetea pieleii ei cind o atingea. Intr-o incercare de a le impatura frumos a renuntat si le-a aruncat neglijent, caci toate aceste amintiri il emotionau mult prea mult pentru a fi in stare sa faca asta.

Dupa ce a facut curat in amintiri a trecut la ginduri. Toate erau atit de dezorganizate. Nici nu stia de unde sa inceapa. A vazut intr-un colt aruncat un “Ti-am simtit lipsa atit de mult scumpul meu”, mai dedesubt “Nu mai vreau sa te vad…”. A mai gasit multe alte ginduri care il faceau sa doreasca sa renunte la idea de plecare, iar altele - sa isi doreasca sa plece cit mai repede. Insa cauta ceva important, ceva de existenta caruia era sigur, insa de ore bune nu dadea. Intr-un sifrsit l-a gasit, era acolo, vestejit de vechimea timpului, in cel mai indepartat si intunecat colt al mintii sale, un bolnav si sters “Te Iubesc”. 
A trecut la trairi. A dat de un moment in care se certau si ea era atit de agitata, plina de nervi, iar el s-a apropiat de ea, i-a luat fata in miini cu grija, ea il privea nedumerita si atunci a sarutat-o cu pasiune,  erau doar ei doi pe pamint, nimeni si nimic nu conta, erau doar ei doi si momentul lor. Ii era atit de dor de acele clipe si ar fi dat orice sa se mai repete macar o singura data. 
In cautarea sa a gasit  prima lor intilnire, atunci cind ochii lor s-au incrucisat pentru prima data. Inca de atunci intelesese ca ea o sa joace un rol important in viata lui. 
A fost cea mai deosebita fata din viata lui pentru ca inainte sa ii auda vocea  si sa ii studieze felul in care isi misca buzele cind vorbeste, el i-a simtit mai intii gustul, i-a placut la nebunie felul in care a reactionat ea la indrazneala lui, s-a infuriat si a inceput sa il certe, el nu auzea nimic, era coplesit de frumusetea in care o facea. 
Era ingrijorat ca soarele deja incepuse sa lumineze si ea trebuia sa se trezeasca. A atunci a aruncat repede tot ce a mai gasit si m-a inchis. S-a oprit putin sa o priveasca pentru ultima data, a rostit ceva, nici macar nu intelesesem ce a zis si a iesit in fuga. 

In drum spre gara ii era destul de greu sa ma duca in mina, incarcarea emotionala pe care o duceam era prea mult pentru el, asa ca a luat un taxi. Eram ajunsi in gara, el se uita dezorientat  in jur. La un moment dat nu intelegea care e trenul lui, tot ce stia este ca ar trebui sa plece din clipa in clipa. Dupa citeva momente de incertitudine a decis sa urce in trenul a carei plecare a fost anuntata. In acel moment m-a lasat jos, ma privit cu nostalgie si a plecat. 
A vrut sa scape de tot ceea ce ii amintea de ea…

Ma simt ca o valiza. O valiza lasata in gara.