Am atit de multe de zis incat nici nu stiu cu ce sa incep...
Nu in fiecare zi mi se intampla sa dau peste cineva, cineva care sa ma schimbe,sa scoata din mine tot ce am mai bun, mai frumos, mai minunat...
E greu sa pierd acest sufletel, stiind ca alaturi de el am fost ceea ce nu am fost cu nimeni niciodata, ca el ma invatat sa spun ce ma doare atunci cind sunt suparata si nu am nici un chef sa vorbesc, el ma invatat cum sa fac ca dupa fiecare cearta sa il iau in brate, sau ca trebuie sa il tin de miina si sa il privesc cu ochisori dulci in ciuda faptului ca sunt furioasa,el ma facut sa renunt la orgoliu, sa imi calc uneori peste mandrie doar ca sa il vad fericit...
Fiecare din noi avem zile in care simtim ca nu suntem buni de nimic, ca daca nu am fi noi lumea ar fi la fel.. sau poate mai buna.. in asa zile alaturi de el simteam ca vreau sa ajung la cer, vreau sa fiu cea mai buna, ma simteam implinita, aveam chef sa pictez un tablou chiar daca nu aveam culori, chiar daca stiam ca nu sunt nici pe departe un artist, dar tot ce stiam e ca vroiam sa iasa cel mai bun tablou.. eram sigura ca o sa reusesc deoarece el imi va fi alaturi, el imi va face tabloul mai frumos, mai viu, mai plin de culoare..
Si acum cand fara nici o explicatie te-am dat afara din viata mea, stiu ca niciodata nu o sa intelegi de ce am facut asta, si nici eu nu o sa am curajul sa iti dau o explicatie, nici acum nu am atita putere incat sa te privesc in ochi si sa iti zic gata, s-a terminat, ca ceea ce am incercat ambii sa construim se opreste aici, mi-ar fi mult prea greu, nici macar nu cred ca mi-as gasi cuvintele sa o pot face.
De aceea am ales sa tac... dar tacerea asta parca e mult prea asurzitoare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasa gandurile tale...